De ce nu merg la vot?

Daca m-as grabi, sigur as ajunge, dar nu vreau fac depun efortul. Nu se merita. Nu are sens.
In primul rand, pentru ca nu exista nici un candidat care sa merite efortul.
Nici unul care si-a aratat interesul pentru mine sau pentru alti romani din Polonia.

In al doilea rand – si asta cel mai tare ma deranjeaza – pentru ca votul meu nu are valoare. Este complet inutil, iar a vota doar de dragul artei nu am pofta, nu azi.

Am vazut uninominalul – asa cum e el in varianta romaneasca – un pas in fata, caci pe listele acelea se gasesc poate, oameni care sa merite votul. Pui stampila pe un nume, un nume ales, de care ai auzit, care iti contureaza in minte o persoana, o persoana pe care o poti intalni pe strada, careia sa ii vorbesti, care sa iti raspunda.
Votezi ceva concret, nu doar o lista cu nume insirate in ordinea intereselor.

Uninominalul pentru noi – astia plecati – nu e decat o mare dezamagire. Eu personal il simt ca pe un picior in fund. Un pas in fata, catre tara adoptiva.
Pacat, caci eu nu vreau sa ma desprind de Romania, nu pot, si inca mai sper...

Faptul ca mii (a se citi milioane) de romani sunt redusi la un deputat, respectiv un senator mi-se pare o nesimtire. E revoltator, ca noi cei care muncim, aici pe meleaguri straine, si trimitem bani in tara, sa nu avem dreptul la opinie.
Revoltator, dar e preferabil. E preferabil ca noi, toti cei care suntem de ceva vreme in afara, sa nu avem opine, sa nu avem reprezentatinti. Suntem deja prea educati, prea munciti, prea „iluminati” si reprezentam un pericol pentru toti trantorii din tara.
Pe noi uleiul si zaharul nu ne indupleca, noi vrem sa traim mai bine, sa fim respectati si apreciati!
Ca sa ne neutralizeze ne-au bagat pe toti intr-o oala, o oala mica, cu o singura gaura in capac. Putem striga oricat de tare, caci gaura e una.

Un colegiu, o cruce... dar suntem milioane...

Hai la vot!

- Alo!
- Cine-i?
Suntem noi!
Vesnici fii ratacitori,
Cei ce batem pe la usi
Cei cu lapte si bulbuci,
Astia care cerem votul
Si poporul pune botul.

La alegeri, hai rapid
Lasa nana, ce ti-e frig?
Bag eu in patru ani caldura
Va dau mere si in gura,
Va dau gaz si butelii
Hai voteaza, fir-ai sa fii,
Ca de toate amu vreti
Puneti votul, nu cereti.

Haide ia de aici ulei
Si faina daca vrei,
Ia de toate, doar voteaza
Si pe mine ma bifeaza.

Eu sunt mare si ma stie
Lumea intr-o veselie,
Mare deputat de stat
Nu ca restul de rahat.

Caci si asta-i meserie
In a noastra Romanie,
Scumpa tarisoara mea
Inca un trantor ii lipsea,
Dar uite-ma, is aici
Hai votati-ma pitici.

Delicatese culinare

Pentru unii arata oribil. Pentru cunoscatori, au fost deliciosi :)

Alte alegeri, acelasi cantec

Am participat acum cativa ani la un sondaj – independent, conceput si aplicat de o mana de studenti, pentru un studiu – intr-un mic orasel de provincie. Sondajul avea ca tematica alegerile locale, in special activitatea primarului.
Am sunat din usa in usa si am intrebat, daca sunt multumiti, daca sunt fericiti, daca e bun primarul, daca nu e.
- Draga doamna, primarul asta e un nesimtit. Ne-a umilit si si-a batut joc de noi.
- Cand?
- Va spun eu, am avut o nunta, si ne-a dat pur si simplu afara din primarie. S-a purtat foarte urat cu noi.
Si imi continua povestea, punctand cat de nemultumiti sunt de primar, ca nu a facut nimic pentru oras, pentru cartier sau pentru ei. Apropiindu-ma de finalul chestionarului, ii intreb:
- Si cu cine o sa votati, acum, la alegeri?
Se fastacesc si cu jumate de gura imi raspund:
- Cu cine, cu cine? Tot cu el...
- ?!? Care el?
- Cu primarul.
- Asta?
- Asta! Dar nu zicea-ti ca ...
- Pai, stiti cum e aicea, e vecin cu noi si nu vrem sa avem probleme.
- Ce probleme sa aveti? Ca votul e secret.
- Lasa-ti ca stim noi. Nu vrem sa auda. Mai bine asa.
Am mai incarcat inca odata sa le explic ca votul e secret si ca nu sta primarul cu lanterna sa verifice, daca pe numele lui au pus ei stampila. Fara succes. Ei stiau una si buna.
Din pacte pentru ei, majoritatea gandeau la fel, iar primarul traia ca un boier, sugand laptele binecuvantat de prostia si ignoranta semenilor.

In loc de epilog:
Primarul a fost reales. Nimic nu s-a schimbat, iar dupa patru ani, alegatorii s-au mai luminat si nu l-au mai votat.

Cum ii alegeti, asa ii aveti. Mergeti la vot!

Bursa

In Capital, un articol despre tinerii care au plecat cu burse guvernamentale, iar la intoarcere statul le-a dat un picior in fund.

Ei, cum sa vrea statul roman niste destepti, scolti in strainatate? Ce sa faca statul roman cu ei? Dar, cine se cred desteptii astia frate, se cred cumva destepti?
Pai cum sa vina ei cu ideile lor noi, implementari si din alea. Nu frate, la noi merge dupa metoda aia veche: taticul e .., daca nu mamica cotizeaza.
- Eu sunt fiul lui ...! Tu cine esti?
- Pai am studiat in America, am facut un master si m-am specializat in ...
- Coate goale. Asta esti frate! Si nu ai nici o sansa! Eu stiu cum merg treburile. Am protectorul meu, pe care il ling in fund de dimineata pana seara. Intr-o zi o sa ii iau locul si au sa ma linga altii pe mine in fund. E, si inca cum, pana imi albesc limba, innegrita de fundul altora. Asa merg treburile, aici in Romania.

Iar „opinia publica” vine sa puna sigil situatiei. In primul rand scoate ochii amaratului, ca a trait in boierie cu bursa de la guvern – 2500€/luna, suma fantastica (!) si aia primiti cu intarziere si nu in totalitate – dupa care il face cu apa si cu otet, ca a spus ca nu e roman, cand era prin Africa si nu era tipete de ambasada sa il scoata din belele daca zicea ca e. (De parca Ambasadele i-ar scoate pe romania din belele, ce vise!)

Invidia, rautate si incompetenta – din astea nu putem iesi. Nu putem sa ne eliberam, sa judecam drept si sa actionam corect. Capra aia a vecinului trebuie sa moara cumva. Daca nu moare, sigur e urata si are lepra. Si sa nu uitam, ca vecinul e un nenorocit si un nerecunoscator, ca toti cei care studiaza, ca toti cei care invata si mai ales ca toti cei care ies din tara si scapa de umilinte si mizerii.
Iar daca castiga o amarata de bursa hu! golan, caci numai golanii studiaza, iar oamenii adevarati muncesc, si ar munci, daca lenea ar durea.

P.S.
Oricine poate aplica pentru bursele acelea. Chiar eu ma gandeam sa aplic cand voiam o finantare pe un an, dar fiind legata de obligativitatea intoarcerii in tara – si a lucra pentru guvern, unde iti pui conustintele si abilitatile in slujba tarii care te-a platit(!), deci tot o platesti in final – am zis pas. Nu voiam sa ma intorc. Si nici acum nu vreau.

A venit iarna

O zi trista

Sambata am auzit la radio despre accidentul de la Petrila. Am dat fuga rapid pe internet, sa citesc care e situatia. Oameni amarati, nenorociti de soarta, interese mizere, politici de doi lei, nepasare criminala si indiferenta cu carul.
Inca un accident de munca, cu acceasi vinovatii. Fara grai, fara prezenta... Am mai scris despre asta si ma doare sa redeschid acest subiect.

Dornica de citit, am trecut la alte articole: inselaciuni, evaziuni fiscale, coruptie, politica, interese alese... Aceiasi actori, aceeasi scena, acelasi scenariul.

Obosita si sictirita am trecut la pagina de mondene. Aceleasi „vedete”, acelasi spectacol, aceleasi fite si aceleasi plictiseli...

Ma bate gandul sa fac o pauza de la presa o vreme. Oricum e mult mai placut sa citesc bloguri. Atata vreme cat nu sunt politizate.

Alegeri

Un articol superb in Capital

Felicitari!

Un articol care ma pune fata in fata cu intrebarea: eu cu cine votez?
Si ca tot veni vorba de alegeri, in urma cu o luna am cautat cu indarjeala pe interent candidatii din colegiul meu, al diasporei, al unui roman din Polonia.
Eram si eu curioasa sa aflu cine sunt candidatii, ce fac, cu se indelemnicesc, ce cred, ce promit. Ei, oferta. Oferta electorala.
Mai citisem pe alocuri in ziare, articole cu dedicatie, despre unii dintre candidati:
- un batranel din America, probabil rupt total de realitatile romanesti, cu care nu ma identific de fel;
- o tanara doamna din Spania, care reusise prin fortele proprii in viata, despre care mi-ar fi placut sa citesc mai multe;
- Petre Roman – despre care nu pot spune decat: cat tupeu domnule? Adica ma urmaresti si in afara Romaniei, numai ca sa imi storci un amarat de vot?
!Sa te voteze aia din tara, ca si tu ai contribuit la bunastarea ei, si lasa-ne pe noi astia plecati in pace, caci din cauza ta si a celor ca si tine, am plecat!
Chiar aveam o parere pozitiva despre el, dar mizeria asta nu o pot tolera.
Probabil unii si-ar vinde si sufletul, numai ca sa ajunga parlamentari.

Revenind la candidati. Pai nu am gasit absolut nicaieri nici un fel de informatii, nimic. Toate paginile oficiale despre alegeri erau neactualizate si complet lipsite de informatii concrete.

Daca stie cineva unde as putea gasi mai multe informatii, va rog sa imi spune-ti si mie. Pana atunci, ma gandesc serios daca merita efortul sa merg pana la Ambasada, ca sa il fac pe unul deputat si pe un altul senator.
Parca toti sunt o apa si un pamant.

Femeia – exponenta Evei

Daca e de rau
doar ea-i de vina
o pacoste fara de mila,
un copil al Evei,
ce-mi rasare
in minte calda,
goala-n cale.

Cand am cuprins-o,
s-a impotrivit
dar am atins-o,
ca un smintit.
M-a provocat
stiu prea bine,
m-ai cerut asta
mi-a cerut mie.
M-a implorat,
cum te implora
acum pe tine.

E piaza rea,
ce te-nconjoara,
fara regret,
ea te omoara.
Mai bine o lasi acum in pace,
ca ea si alte dobitoace,
femeile venin amar
fara de ele nu ai trai.

Mirosul intre esenta si dementa

Imi place sa imi miros mainile. Is terminata dupa ele.
Miros a piele cu un parfum special ce imi aduce aminte de copilarie, cand tinem intre ele sticluta, cu lapte cald si biberon.
Adoram mirosul combinat al biberonului si al mainilor.

Imi place mirosul natural al oamenilor – nu ala imputit, ci ala spalat si curat. Pe unii chiar ii pot recunoaste dupa miros.
Nu suport nespalatii si am un impuls sa le-o spun. Mi-e pur si simplu greata de ei si ii consider niste nesimtiti. Saracia si lenea nu sunt scuze pentru mizerie.

Imi plac parfumurile dupa ce s-au instalat in piele. Imprimate pe o bucata de hartie nu imi spun nimic. Le gasesc grele sau tipatoare. Pe piele, dupa ce au stat acolo vreo 2 ore, le simt altfel. Au personalitate si mesaj.

Gatesc dupa miros. Am un sos de rosii, care nu de fiecare data imi iese. Cand e pe duca, il simt dupa miros.

Imi place la nebunie aerul din Spania si Portugalia. Are un miros aparte care iti da o stare de relaxare, care te indeamna sa lasi graba si sa te bucuri de clipa. E dulce si cald.

Cel mai mult regret ca nu imi simt parfumul. E senzual, delicat si atragator. M-au oprit oameni pe strada, sa imi spuna cat e de placut. Din pacate, eu il miros rar.

The Pianist

I approached the movie with some prejudice, caused by the different articles, discussions and opinions I heared about it.
For sure, I expected something else, as I had no idea about the movie plot.
I imagined a Jew surviving the war, by playing piano for Germans.
I was astonished with what I found and definitely moved.

A movie about existence, humankind and society.
The movie resembled in my mind with a mirror, a mirror that looks deep in our souls.
A mirror, in which, most of us do not look too often, some hide under the pillow and others try to break.
A mirror, that tells the truth about the human race, civilization, friendship and pain.
A movie that reminds us about the only thing we actually own, for which we should fight and always appreciate: life.

Burn After Reading

I approach it with high hopes, warmly recommended to me, by two colleagues from work.
I left the cinema a little disappointed.

Humour – all right
Music – great (maybe too good sometimes for the action)
Actors – ok (except for Brad Pitt in a suit, which just does not look like a moron)
Plot – interesting
But, something was missing, or maybe, I just had to high hopes.

Recommended on DVD, HBO or just on normal TV.
Not worthy to pay the ticket, for.

Comunitate vs integrare/ Romani in Polonia

Aseara am ras cu pofta vreo 3 ore la „Mondenii”. I-am urmarit pe internet.
- What are you doing?
- I am watching this show. It is very cool.
- With a smile on his face: You miss Romania?
- A little.
Ma gandesc serios sa imi bag satelit „Made a la Romania” dupa ce o sa imi iau televizor.
Am zis ca, sigur imi bag dupa ce o sa am copii. Sa auda si ei limba romana vorbita de altii, sa vada un film cu Florin Piersic, niste desene animate traduse in romana sau, de ce nu, stirile de la ora 5. Poate stirile cand vor fi mai mari, adolescenti, in cautare de senzatii tari.
Ca un imigrant „fresh” pot sa spun, ca inca nu ma prinde pe deplin umorul polonez. Parca tot asta de acasa e mai dulce.

Mai alalta ieri ma uitam la ceva poze, ale unor cunoscuti raspanditi prin lume.
O camera semi mobilata, cinci-sase romani in jurul unei mesei, o cina improvizata in stilul tarii gazada, mai un remi, mai o carte.
Am trait si eu din astea, cand am emigrat intr-o tara cu comunitate.
Ne strangeam la M de sarbatori, sa mancam o mamaliguta, niste sarmale – cam uscate ca la magazin se vindea doar carne fara grasimi – sa ne mai spunem oful, mai trageam o barfa. Ei, din astea de imigranti.
Se pastra o admosfera, o apropiere, un contact. Avea unul un pachet de seminte si il imparteam bucurosi impreuna. Ne simteam romani si pastram flacara vie.

Mi-e dor de voi.

De cand locuiesc intr-o tara fara comunitate – is si putini romani pe aicea – viata e alta. Camera semi-mobilata prinde contur, in jurul mesei sunt polonezi si o romanca – daca nu o cunosti zici ca e poloneza, dupa vreo doua-trei propozitii se cam da de gol – mancarea e un mix polonezo-chinez, mexican sau ce o mai fi – ne place sa experimentam – in jurul mesei discutii despre gemeni, Radio Maria, vedete pe gheata sau alte subiecte de prima pagina.

Te asimilezi, te integrezi, nu ai de ales.

Cand am venit aici la inceput am suferit de o singuratate teribila. Nu cunosteam limba, polonezii erau sceptiti la vorbit engleza, iar eu ma simteam oriunde pe tusa.
Incercam sa invat limba, dar mergea greu si anevoie.
O vreme am cautat romani cu disperare. Am cautat mult ravnita comunitate. Comunitatea nu am gasit, nu era si nici nu este – sau poate nu stiu eu de ea – dar am gasit romani.
Am gasit niste domnisoare la un magazin, surprinse ca le-am abordat, dar prea fitoase ca sa isi piarda vremea cu mine, iar eu am renuntat sa le ofer contactul meu dupa ce m-au cam expediat. Probabil erau prea mandre de ele ca au ajuns in strainatate. Se mai intampla.
Am luat legatura cu ceva romance, le-am sunat de vreo 5-6 ori ca sa ne intalnim, dar erau prea ocupate. Mi-au promis de fiecare data ca ma suna inapoi si ca ne vom intalnim noi cumva. Astept si acuma telefonul lor ...
Am mai cunoscut un june, vorbea mult – semn rau la romani – ne-am inalnit de vreo 3 ori; prima data sa ne cunoastem, a doua oara sa ii imprumut niste carti si niste bani, a treia oara l-am vizitat la camin, inainte sa plece definitiv cu cartile mele si cu banii imprumutati. Erau doar 10 złoty, dar era o chestie de principiu. Benzina pana la el la camin a costat mai mult, dar in fine.

Dupa o vreme am inteles ca nu are rost sa mai caut comunitatea. Aici nu se formeaza. Suntem prea putini ca sa ne alegem cativa cu interese si dorinte comune. Pentru fericirea tuturor si mai ales a mea, am acceptat integrarea. Si polonezii m-am primit bine.

Suntem doua popoare diferite, dar foarte similare. Pacat ca nu trecem peste niste prejudecati – dar astea fac parte deja dintr-un alt post – deoarece am putea sa realizam foarte multe impreuna.

S-a mai dus unul

Ah, sa crap de ciuda si tot nu am de ales. Ieri am aflat ca s-a mai dus unul. Cred ca e ultimul.
S-a terminat. Asta e! Minunile tin trei zile, in cazul asta un pic mai mult.
Cand l-am gasit radiam de fericire, dar acuma, gata. V-a trebui sa car amarata aia de punga in geanta, caci oriunde m-a duce, nu o mai primesc.

Duc o lupta, personala si foarte adanca pentru amaratele astea de pungi.
Daca s-ar face vreo greva in strada sau ceva, as iesi si eu, cu o punga din plastic in varful unui bat strigand:
- O vreau, o vreau gratis! O merit, gratis! O platesc oricum, cumparand alimentele pe care le car in ea! Da mi-o! Da mi-o! Da mi-o! Gratis!

Si ce mi-se pare culmea nesimtirii sunt „pungile ecologice” cica, care pe langa faptul ca sunt tot din plastic (mai subtire si mai putin rezistent, ca sa nu tina prea multe alimente in ele, nu de alta) se platesc.
- Cum adica se platesc? Si ma rog, de ce? Pai daca supermarketul, mi-a dat pana acuma o punga gratis din plastic poluanta si neecologica, sa imi de-a de acuma inainte una gratis, ecologica, ca nu ma supar!
- A, nu, ca asta costa, ecologica.
- De ce costa frate, ca tot nu m-am prins de ce trebuie sa o platesc? Inainte o platea el, iar acuma eu? Nu vad legatura dintre ecologica si faptul ca eu trebuie sa scot banii pentru ea. Nu o platesc oricum?
- Ei, asta e viata. Nu ai vrea sa pice si magazinul de fraier, ai?

Inca toamna...

Ceata si alegerile

Obama castiga in America (USA corect spus), iar pe noi ne invaluie ceata.
La propriu, mai toata PL a fost cuprinsa de ceata. Vremea poate sa fie atat de cruda cateodata. V-a fi o iarna grea!

Dar ce conteaza? Obama a castigat si toata lumea se astepta la miracole din partea Americii (USA, tot nu reusesc sa ma corectez).

Il intrebam duminica pe un agricultor polonez cu cine tine: Obama sau McCain?
- Cu McCain! Eu sunt conservator, traditionalist, nu socialist! M-am saturat de taxe! De ce trebuie sa platesc atatea taxe la benzina?
Interesant e ca in tara lui „voteaza” cu „socialistii”, care stiu foarte bine sa joace cartea traditionalismului si care, cica, ar fi de partea agricultorilor si impotriva „bogatasilor”.
Dar ce faci cu agricultorul, care incetul cu incetul castiga tot mai bine, iar taxele incep sa il arda pe la buzunare?
In fine, la naiba cu doctrinele astea, ca deja m-am incurcat!

Oricum personalitatea conteaza si in dragoste si in politica. Daca mai are si un ambalaj dragut, face toti banii!
Abordand problema din perspectiva varstei, as putea spune ca Americii (a se citi USA, am eu ce am de tot o numesc America) ii sta mult mai bine cu un presedinte tanar si in forma, decat cu unul la varsta pensionarii.
Cand te uiti la el, ii citesti pe frunte: „Da, se poate, sa fii tanar, frumos, destept si presedinte!”

Astfel de exemple impulsioneaza tinerii sa iasa din ceata si sa creada, ca nu trebuie sa imi astepte batranetile ca sa se afirme.

Aplicat la RO, candidatii tineri ne dau macar speranta ca o sa aiba suficienta forta fizica sa reziste somnului, virusul cel mai raspandit si agresiv, din parlament de pe la noi.

Inovatii sociale: Femeia vs denigrarea

De la o vreme denigrarea femeilor a devenit in Romania sport national.
Nu cred sa existe una care sa nu fi primit un adjectiv negativ cadou. Penala, usuratica, stearsa, urata, falsa sunt doar cateva. A spune despre o femeie ca e parasuta si vulgara e ca si cum ai zice: da, are parul roscat cu suvite blonde.

Denigrarea se face dupa metoda bolovanului. E destul sa arunce unul un cuvant si porneste o adevarata furtuna. Undeva, in ceata, se pierde adevarul si motivatia primului cuvant.

Femeile denigreaza alte femei de obicei din invidie. Barbatii le denigreaza pe femei de multe ori din gelozie, orgoliu ranit sau spirit de echipa.

Odata inceputa denigrarea ea nu se mai sfarseste, nu are limita, iar tinta e atinsa fara drept de apel. Denigrarea ia amploare, se extinde rapid, iar cuvintele ei se implanta adanc pe ecusonul purtatorului:
Dana, 24 de ani, studenta la facultatea de chimie, parasuta
Alina, 22 de ani, fotomodel, penala
Maria 27 de ani, arhitect, vulgara

O femeie denigrata nu se mai spala de pacate, caci pentru denigrare nu exista leac.
O femeie denigrata nu are drept de replica, caci denigrarea se face de obicei pe la spate si fara instintarea victimei.

O femeie denigrata are dreptul sa taca.
Daca, vrea totusi sa faca ceva, poate sa spere; sa spere ca timpul v-a face uitate cuvintele, iar denigratorii ei isi vor gasi alte tinte spre care sa isi arunce sagetile.

Nu stiu vreun caz de persoana publica (femeie) din Romania care sa nu fi fost niciodata denigrata sau numita c***a sau scroafa (dupa preferinte).

Ma intreb care este solutia, ce ar putea sa faca sau sa nu faca, o femeie in Romania, care doreste sa se afirme in televiziune sau in viata politica, ca sa nu fie denigrata?
Sa fie denigrarea echivalenta cu succesul public?

In asta consta adevarata libertate de expresie?