Imi place sa imi miros mainile. Is terminata dupa ele.
Miros a piele cu un parfum special ce imi aduce aminte de copilarie, cand tinem intre ele sticluta, cu lapte cald si biberon.
Adoram mirosul combinat al biberonului si al mainilor.
Imi place mirosul natural al oamenilor – nu ala imputit, ci ala spalat si curat. Pe unii chiar ii pot recunoaste dupa miros.
Nu suport nespalatii si am un impuls sa le-o spun. Mi-e pur si simplu greata de ei si ii consider niste nesimtiti. Saracia si lenea nu sunt scuze pentru mizerie.
Imi plac parfumurile dupa ce s-au instalat in piele. Imprimate pe o bucata de hartie nu imi spun nimic. Le gasesc grele sau tipatoare. Pe piele, dupa ce au stat acolo vreo 2 ore, le simt altfel. Au personalitate si mesaj.
Gatesc dupa miros. Am un sos de rosii, care nu de fiecare data imi iese. Cand e pe duca, il simt dupa miros.
Imi place la nebunie aerul din Spania si Portugalia. Are un miros aparte care iti da o stare de relaxare, care te indeamna sa lasi graba si sa te bucuri de clipa. E dulce si cald.
Cel mai mult regret ca nu imi simt parfumul. E senzual, delicat si atragator. M-au oprit oameni pe strada, sa imi spuna cat e de placut. Din pacate, eu il miros rar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu